DECIZIE
privind validarea alegerii membrilor în consiliul colegiului teritorial, a reprezentan(ilor în Adunarea Generală Nałională a Colegiului Farmaciștilor din România, a membrilor
Conłisiei de Cenzori, respectiv a membrilor Comisiei de Disciplină teritorială de la nivelul Colegiului Farmaciștilor dinjudetul Brașov
Văzând documentele trimise de către Comisia Electorală Teritorială în atenția Comisiei Electorale Centrale conform art. 17 litera l) și art. 51 alin.(2), litera a), b), c), d), e), f), g), h), i), respectiv: procesele verbale ale Comisiei Electorale Teritoriale pentru fiecare dintre cele 4 liste: Consiliul Colegiului Teritorial, Adunarea Generală, Comisia de Cenzori și Comisia de Disciplină,
În temeiul art. 28, litera k) din Regulamentul Electoral al Colegiului Farmaciștilor din România, aprobat prin Decizia nr. 5/2023 privind organizarea alegerilor organelor de conducere și de control ale colegiilor teritoriale și ale Colegiului Farmaciștilor din România, ale membrilor comisiilor de disciplină, precum și de aprobare a Regulamentului electoral de organizare și desfășurare a alegerilor
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
COLEGIULUI FARMACIȘTILOR DIN ROMÂNIA
Decide:
Art. 1. Se validează alegerile organizate la nivelul Colegiului Farmaciștilor din jud. Brașov.
Art. 2. În urma validării alegerilor din jud. Brașov a rezultat următoarea situație:
1. CONSILIUL JUDEȚEAN:
a) MEMBRI TITULARI:
- ZAMFIRESCU MIRELA DELIA;
- GAL CIPRIAN PETRU;
- BADEA CORNELIA;
- CORNEA ADINA;
- STOIAN CLAUDIA IOANA;
- GABUDEANU LAURA GEORGIANA;
- MARICA TEODORA;
- BANU OFELIA MARILENA;
- BARTHA VERONICA;
- NEGULICI ANCA;
- STRATAN IONUT EUGEN;
- KOVACS KINGA;
- MARICA OANA DANIELA.
b) MEMBRI SUPLEANȚI:
- SAMSUDEAN CORINA;
- MATEI RAMONA ANNEMARIE;
- CARDAN ROXANA ALINA;
- CIOBANU VERONICA;
- MITROI A URELIAN;
- RASU ALEXANDRU OCTAVIAN;
- SPALOGHE IOANA;
- VERESS TIMEA;
- MURARETU RALUCA.
II. REPREZENTANȚI ÎN ADUNAREA GENERALĂ NAȚIONALĂ:
a) MEMBRI TITULARI:
- ZAMFIRESCU MIRELA DELIA;
- GAL CIPRIAN PETRU;
- BADEA CORNELIA;
- BANU OFELIA MARILENA;
- MARICA OANA DANIELA;
- CIOBANU VERONICA;
- STRATAN IONUT EUGEN;
- NEGULICI ANCA;
- SAMSUDEAN CORINA;
- SPALOGHE IOANA;
- RASU ALEXANDRU OCTAVIAN;
- COSTENCO ALINA LILIANA;
- MURARETU RALUCA.
b) MEMBRI SUPLEANȚI:
- CUZUIOC IOANA;
- HIRSOVOIUEUGENIA GEORGETA.
III.COMISIA DE CENZORI:
a) MEMBRI TITULARI:
- BOTEZATU RALUCA;
- PANAITESCU RUXANDRA;
- VRABIE ALINA MIHAELA.
b) MEMBRI SUPLEANȚI:
- CIUPUMADALINA ROXANA;
- IRIMIA CONSTANTIN MARIA RALUCA;
- LEANCA LAURA.
IV. COMISIA DE DISCIPLINĂ:
a) MEMBRI TITULARI:
- STOIAN ANDREEA;
- FRANCIS MIHAELA;
- ROSCULET RALUCA.
b) MEMBRI SUPLEANȚI:
- FILIP FLORINA;
- NICOARA MARIA CRISTINA.
Art. 3. Comisia Electorală din cadrul Colegiului Farmaciștilor din județul Brașov va înmâna mandatele noilor membri, va convoca în termen de maximum 5 zile Consiliul Colegiului Farmaciștilor din județul Brașov în vederea alegerii Biroului Consiliului și va comunica Comisiei Electorale Centrale componența nominală a primului Birou al Consiliului Colegiului Farmaciștilor din județul Brașov.
Art. 4. Prezenta decizie se comunică Comisiei Electorale din cadrul Colegiului Farmaciștilor din județul Brașov iar un exemplar se va arhiva la Colegiul Farmaciștilor din România.